„După mai bine de șapte veacuri, opera lui Guido Cavalcanti, considerat a fi cea mai rafinată voce a liricii italiene a secolului al XIII-lea, își găsește acum prima tălmăcire românească integrală în prezenta ediție bilingvă a colecției Biblioteca italiana. În afara Peninsulei, opera cavalcantiană a fost redescoperită și readusă în lumină mai ales în spațiul anglofon, grație traducerilor și eseurilor semnate de Dante Gabriel Rossetti, T.S. Eliot sau Ezra Pound.

Cavalcanti este poetul-filozof al Florenței pe care mai tânărul Dante îl admiră și îl cultivă, fiind măgulit să adere, alături de acesta, la noua școală poetică florentină, pe care el însuși, într-un faimos vers din Purgatoriu, o va numi Dolce Stil Nuovo. Cu excepția unor texte de tinerețe, care resimt seninătatea modelului bucolic occitan, Rimele proclamă obsesiv suferința exhibată, prosternarea în fața virtuților supra¬omenești ale iubitei, poza (melo)dramatică a muribundului cerșind compătimire, plonjarea în singura realitate din care poetul se hrănește: cea lăuntrică.

Dar întâlnim și figura unui Cavalcanti om al cetății, cât se poate de prezent și reactiv, lansat fie în dure atacuri politice, fie în tențone malițioase față de alte importante figuri ale lumii cultivate ale Toscanei acelor vremuri. Cele 52 de poeme cavalcantiene sunt bijuterii minunat meșteșugite ale sonetului, baladei și canțonei de la sfârșitul veacului al XIII-lea, ce vor servi drept jaloane în arta versificației pentru uriașii poeți trecentiști ce vor urma, Dante și Petrarca.“ — OANA SĂLIŞTEANU