Jurnalul lui Ţepeneag din 1971 este interesant, fără doar şi poate, nu numai prin ce oferă ca document. Cititorul va observa, străbătându-l, cum materia însemnărilor se organizează spontan, potrivit unei logici epice […], naraţiunea se încarcă de dramatism, de tensiuni dra-matice, pe măsură ce înaintăm în lectură. (Gabriel DIMISIANU)

Un român la Paris este, de fapt, jurnalul unui cititor de literatură, al unui om de cultură permanent conectat la evenimentele politice şi literare care decid mersul unui întreg deceniu. […] ]urnalul parizian este contaminat (şi asta este calitatea sa principală, alături de confesiunile auctoriale) de analize teoretice asupra situaţiilor politice externe. La fel, notaţiile permanente cu privire la personaje politice şi literare ale vremii construiesc imaginea panoramică a situaţiei din exil.

(Ştefan BAGHIU)