Oda liberei intreprinderi

Unul dintre grupajele volumului lui Caius Dobrescu (Odă liberei întreprinderi) a primit anul acesta, la Münster, un important premiu european. Un alt grupaj, apărut într-o revistă franţuzească, a avut şi el ceva succes. (Chiar dacă, spune autorul într-un poem, mesajul a fost înţeles otova, fără pic de umor, ca o critică radicală a capitalismului.)

Sunt tare curios cum va fi citită la noi Oda liberei întreprinderi. în viziune, acesta concurează recenta carte a Elenei Vlădăreanu, Spaţiu privat (care, din păcate, cu câteva excepţii, n-a făcut încă gaură nici în cer, nici în săptămânalele culturale). Ambele atacă direct imaginea lumii consumeriste de azi. Imaginea, nu lumea în sine. Ceea ce reprezintă deja un prag superior în raport cu etica mizerabilistă din poezia ultimului deceniu. Nici Caius Dobrescu, nici Elena Vlădăreanu n-au nimic personal cu cineva sau ceva. Instinctul de apartenenţă e, la amândoi, prioritar. Atât cât e, protestul se lansează din interior, iar scopul lui e unul exclusiv poetic.

Din poezia actualităţii, Caius Dobrescu îndepărtează lestul modei (naraţiune, biografism, minimalism, tranzitivitate) ajungând la, cum să zic, modernitatea premodernilor. O modernitate, sigur, involuntară la ei, dar deliberată în Odă liberei întreprinderi. Că autorul Odei optează pentru o specie clasică, nu-i, aşadar, întâmplător. Se întoarce la trecut refăcând etapele prezentului. Chiasmul acesta, el îl rezolvă prin calea de mijloc, scurtcircuitând tocmai punctul de intersecţie, alegoria.

Cea mai importantă calitate a Odei liberei întreprinderi e dată însă de substanţa ambiguităţii. Aceasta nu mai ia naştere din limbaj, ci din coloana sonoră. Nu o dată, poemele se referă limpede la, tocmai, limpezimea lor. în spatele acestei eficienţe aproape corporatiste (doar vorbim despre o carte cu încărcătură antreprenorială) se simte o forfotă aducătoare de echivoc, de miraj, de inefabil. Sinceritatea devoalării acestora e la originea unor pasaje memorabile. Cosmin Ciotloş