Neon vernacular

Limba sa poetică adună într-un vertij hipnotic referirile
apropiate, concrete, biografice, „vernaculare”, cu
sugestii misterioase, sofisticate aluzii culturale şi
contraculturale, cu vocabule cerebrale şi rare, întrun
cuvînt cu „neonul” viziunilor intraductibile şi,
la rigoare, ininteligibile. Poemele evoluează, ca pe
o bandă a lui Moebius, de la fluxul suprarealist, la
hipercristalizări expresiv ezoterice, amintind de
alchimia poetică a unui Mallarmé, sau, pentru a reveni
pe pămînt american, de ideogramele poetice ale lui
Wallace Stevens. Corpuscul sau unda, vizionarismul
lui Komunyakaa nu este, însă, niciodata al urii, ci al
compasiunii, chiar şi atunci cînd aceasta îi solicită
puterile sufleteşti pînă la epuizare. Poetul a văzut
cu ochii lui prea multă distrugere şi durere pentru
a-şi permite luxul radicalismului apocaliptic. Chiar şi
atunci cînd este înspaimîntator, incomunicabilul lui
Komunyakaa rămîne profund uman, străbătut în mod
sesizabil de o etică a grijii faţă de Celălalt.
Caius Dobrescu