Croncanul aduce la perfecţiune registrul „vulgar“ boccaccian dezvoltând resursele expresive şi stilistice ale Decameronului şi ne oferă un model de proză desăvârşită sub aspectul bogăţiei lexicale, gata de a recurge, cum am mai spus, la soluţii dialectale şi argotice la limita scabrosului, fără a renunţa însă cu nimic la demnitatea stilistică a unei frazări modelate pe sintaxa latinizantă, pe cadenţa accentelor, pe rafinamentul clauzulelor medievale, toate conferind un efect de bas continuu şi de contragreutate vulgarităţii lexicului. Şi nu este întâmplător că în cel mai faimos tratat normativ al Renaşterii, Prose della volgar lingua (Scrieri despre limba italiană), Pietro Bembo (1525), care-l consacră pe Boccaccio ca „model“ pentru prozatorii vremii sale, manifestă o anume rezervă faţă de operele de tinereţe ale certaldezului (îndeosebi faţă de Filocolo şi Fiammetta) şi că, dimpotrivă, Croncanul este plasat la acelaşi nivel cu Decameronul în ceea ce priveşte demnitatea limbii şi a stilului, în pofida rezervelor privitoare la indecenţa subiectului. (Guido BALDASSARRI)