Cu prea târzie și penibilă stupoare am realizat că „gambitul” primului volum nu e nici cel mai inspirat cu putință și nici cel mai provocator în latențele lui narative, ba mai grav, banal, antipatic și lipsit de haz... Cu alte cuvinte, din mersul pe sârmă pe care‑l comentam, pe creasta gardului, a zidului, sau a abisului pe o funie întinsă deasupra unei prăpăstii, echilibrul e imposibil la infinit... Centrul lumii e ocupat mereu astfel că mersul pe frontiera fie ea oricât de redutabilă ce desparte Binele de Rău, Raiul de Iad, poate, printr‑o simplă entorsă, alunecare sau neatenție să te arunce ba în dreapta, în Raiuri, ba în stânga, în Iaduri, ba în hăul de sub tine...