Sunt putine cartile care sa fi pus aceste asumptii atat de direct in discutie cum o face aceasta intreprindere erudita si antrenanta a lui Alan Watts. Inspirandu-se din preceptele daoismului, autorul ofera o perspectiva alternativa a omului si a universului - una in care distinctiile dintre sine si celalalt, spirit si materie fac loc unei viziuni mai holiste asupra lumii. Viata ca extaz este o carte de mare eleganta si cu implicatii profunde - unul dintre acele texte rare care ne poate schimba modul in care gandim, simtim si iubim.

Pentru mintea care urmeaza fiece drum pana la capat, orice drum duce nicaieri. A te abtine de la asa ceva nu inseamna sa amani dusul rece al trezirii la realitate, ci sa vezi ca omul are mai multe sanse sa ajunga la destinatie stand pe loc decat plecand, ca a fi mereu in cautarea unui dincolo inseamna sa ramai insensibil la ce este aici.

Pentru a cunoaste natura, pentru cunoaste „substanta” lucrurilor, trebuie s-o cunoastem asa cum un barbat „cunoaste” o femeie, in sensul arhaic al termenului - cu toata calda imprecizie a contactului imediat.

Cand este spontan, apogeul dragostei sexuale reprezinta una dintre cele mai depline experiente de relationare cu celalalt la care putem accede, dar prejudecatile si obtuzitatea ne-au impiedicat sa vedem ca, in orice alte circumstante, o asemenea desfatare s-ar numi extaz mistic. Ceea ce indragostitii simt unul pentru celalalt nu este altceva decat adoratie in deplinatatea acceptiunii religioase a termenului, iar apogeul acestui sentiment este aproape literalmente o revarsare a vietii dintr-unul in celalalt. O asemenea adoratie, care i se cuvine doar lui Dumnezeu, ar fi cu adevarat idolatra, daca, in acel moment, dragostea nu ar indeparta orice iluzie, aratand chipul iubitului/iubitei asa cum este el cu adevarat - nu persoana care pretinde sa fie in societate, ci dezvaluindu-i natura divina...

Atunci totul pare sa se intample spontan dintr-o sursa unica. Viata curge continuu, ramanand totusi adanc ancorata in prezent, fara a cauta vreun rezultat, caci prezentul nu mai este limitat la punctul infinitezimal al constiintei incordate, dilatandu-se pentru a deveni eternitate atotcuprinzatoare.