Opera lui M. Sadoveanu este o harfă eoliană, o ţiteră uriaşă cu mii de strune, toate acordate cu grijă timp de jumătate de veac pentru ca nici o surpriză cacofonică să nu fie cu putinţă. Toate gândurile, priveliştile , figurile sunt puse pe portativ, virgulele cântă şi ele, punctele aşteaptă risipirea ecourilor.
G. CĂLINESCU
Pentru regimul comunist înstăpânit în România, Mihail Sadoveanu nu a fost un simplu pion sau un tovarăş de drum util o vreme şi destinat ulterior periferizării, ci – un adevărat exponent al identităţii românismului autentic, care trebuia câştigat, tratat cu maximă atenţie, înconjurat cu deferenţă şi tact, în mod constant. El întruchipa acea conştiinţă istorică imemorială, altoită peste un fundal geopolitic complicat, în care se resimţeau ecourile Bizanţului pierdut, nostalgia unui Ev Mediu aproape legendar, melancoliile Răsăritului stepic. Sadoveanu în sine era o specie rară psiho-antropologic, un supravieţuitor al altor lumi, care şi-a impus sensibilitatea stranie asupra contemporanilor. A-l ignora sau a-l minimaliza ca om, a-i contesta literatura sau a i-o anula, nu sunt altceva decât eforturi tipice unor pigmei, care doresc să anihileze lumina soarelui sau strălucirea razelor de lună.