Salutări din ogradă! În locul ăsta stăteam cu tata-n iarbă și ascultam meciurile la radioul lui, Albatros, cu antenă. Când și când, o ridica așa, fără motiv, să se vadă el conectat la tehnologie. Și în timp ce as-cultam, eu beam suc galben și el, bere. Și eram fericiți așa, fără niciun motiv... Și ne e-rau de-ajuns. Timpul trecea atât de-ncet, că parcă-l auzeam căscând de lene. Prin aer, mulțime de fluturi din ăia albi și tot felul de gâze. Mai plesneam câte-o muscă pe picior, mai cerea nenea Domozină legătura la Craiova și-i înflorea câte-un zâmbet luminos pe chip c-au băgat gol băieții.

Că ne-a și povestit anul trecut când a venit c-un nor de Paști. Zice: „Mă, meream așa pe-o cărare cu gându' la voi și numa' ce-aud că mă strigă Dumnezo... «Vasileee, hai un pic aici... Tu tăt cu Craiova aia a ta, ții?» Tăt. «No, uite, dacă nu anu' ăsta, în maxim doi, ți-i fac campioni. Nu pintru ei, pintru tine, că ești băiat simpatic.»“ Da, vă salut din ogradă, de lângă nucul lui Dan, vecinul, din locul unde ascultam cu tata meciurile de fotbal, la radioul lui, Albatros, cu antenă.

(Mircea Rusu)