„Pentru mine, cel mai bun mod de viață ar fi să stau încuiat, cu lucrurile necesare scrisului și cu o lampă, în ultima încăpere a unei hrube vaste. Mâncarea ce mi s-ar aduce ar fi depusă de fiecare dată la mare distanță de odaia mea, dincolo de ușa cea mai îndepărtată a hrubei. Drumul într-acolo ar fi singura mea plimbare și l-aș parcurge în halat, trecând pe sub toate bolțile hrubei. Apoi m-aș întoarce la masa mea, aș mânca încet și cu băgare de seamă și aș reîncepe numaidecât să scriu. Ce aș scrie atunci! Din ce profunzimi aș smulge rândurile mele! Fără efort! Căci maxima concentrare nu cunoaște efortul. Numai că poate n-aș face asta mult timp, iar la primul eșec, pesemne inevitabil tocmai într-o asemenea situație, aș izbucni într-un grandios acces de demență.
Ce zici, iubito? Să nu te ții departe de locuitorul hrubei!"
„Tribulațiile relației dintre el și Felice au căpătat, în cele din urmă, forma romanului Procesul." - Elias Canetti
„Dra Felice Bauer. Pe 13 august, când am ajuns la Brod, ea ședea la masă, dar mie mi s-a părut c-ar fi o servitoare. Nici nu eram curios să aflu cine era și m-am obișnuit numaidecât cu ea. Fața osoasă, searbădă, își afișa inexpresivitatea cu franchețe. (...) Nasul aproape spart. Părul blond, cam rigid și lipsit de farmec. Bărbia puternică. În timp ce mă așezam, am privit-o pentru prima oară mai atent; după ce m-am așezat, aveam deja o opinie fermă." - Franz Kafka, în „Jurnal”
„Un om complet asocial din cauza condițiilor de viață și a firii lui, cu o sănătate instabilă, momentan greu de apreciat, izolat de sprijinul oricărei comunități mai mari, din pricina iudaismului său ateu și nesionist (admir sionismul și mi-e greață de el), și zdruncinat necontenit de munca silnică de la birou, într-un mod cât se poate de chinuitor și în ce are el mai bun – un asemenea om se decide, e-adevărat, sub cea mai puternică presiune lăuntrică, să se însoare, așadar, să acționeze în cel mai social mod cu putință. Asta nu mi se pare puțin pentru un astfel de om." - Franz Kafka (despre sine)