Cartea care constituie obiectul ediției de față, tipărită împreună cu Psaltirea în versuri, la Uniev, în 1673, este una de mică întindere și ar putea trece drept o operă neînsemnată a vechiului scris românesc, însă privită de aproape, se dovedește a fi, în opinia mea, punctul de plecare pentru înțelegerea întregii activități de traducător a mitropolitului Dosoftei. Dincolo de exprimarea nuanțată la care el forțează limba română, reușește să propună, indirect, prin modul cum se raportează la textele pe care le transpune dintr-o limbă într-alta, o adevărată viziune asupra actului de traducere în sine.