„La sfârșitul secolului 18 și la începutul lui 19, intelectualitatea românească face o adevărată „criză” de conștiință europeană. Primele semne de solidarizare spirituală cu civilizația, cultura și istoria occidentală cu ideile și valorile sale, cu stilul și concepția sa de viață datează din această epocă. Aspirația de a pleca „înlăuntru” – cum se spunea pe atunci – era directă și invincibilă; nevoia de a fi în „Europa”, de a o aduce la noi acasă, acută și imperioasă. Această noțiune magică avea un conținut global: admirație și complex de inferioritate, emulație și invidie, speranță și revoltă, ideal și integrare, dorință de progres, regenerare și reabilitare. Adevărată mutație spirituală, moment crucial al istoriei conștiinței românești și care se confundă cu prima sa fază de modernizare, descoperirea Europei de către „Luminile” românești pune o problemă esențială de istorie culturală și comparată a ideilor.”

(Adrian Marino, Pentru Europa. Integrarea României. Aspecte ideologice și culturale, Editura Polirom, Iași, 1995, p. 157)

***

„Europa nu poate fi construită ca un ansamblu de societăți libere, legate prin aceleași forme de solidaritate decât în urma depășirii diviziunilor artificiale și profund ancorate în conștiințe. A crede că Europa se va consolida prin treptata extindere a pieței comune nu poate fi decât visul de vară al unui contabil. Europa nu poate fi clădită decât pe o conștiință europeană. Iar această conștiință trebuie să recupereze toate eforturile făcute spre o solidaritate lărgită de către fiecare societate în parte și să ofere noi temelii lumii civilizate în care ne regăsim pe noi întâlnindu-i pe ceilalți, moștenitori ai Romei, ai Atenei, ai Ierusalimului.”

(Alexandru Duțu, Ideea de Europa și evoluția conștiinței europene, Editura All, București, 1999, p. 241)

Într-un context socio-politic delicat, în care mișcările extremist – naționaliste, suveraniste, șovine, devin din ce în ce mai puternice în țările bătrânului continent – România cunoaște și ea acest fenomen -, exprimându-se tot mai frecvent împotriva valorilor europene, a democrației inclu­zive pe care UE o promovează, ni s-a părut necesară o reflecție intelec­tua­lă care să re-contureze proiectul european autohton, istoria și dimen­siunile lui contemporane. Sigur, nu este o reflecție definitivă, nici măcar o sinteză a temelor / subiectelor europene din cultura română – poate că ar fi de imaginat un astfel de demers la un moment dat -, ci doar câteva secțiuni mai mult sau mai puțin punctuale (istorii, imagini, idei, cum le-am spus în subtitlul volumului de față) dintr-o consistentă serie istorică, de felul celor imaginate, cu mai bine de un veac în urmă, de Alexandru D. Xenopol.