Cartea care vede acum lumina tiparului reunește o seamă de articole și studii ale lui Eduard Andrei și Laurențiu Vlad dedicate participării României la Expoziția Universală de la New York (1939-1940), unele publicate de-a lungul timpului în varii reviste științifice și volume colective, altele, inedite ori doar schițate în diferite alte texte tipărite. Acestea au fost grupate în funcție de autori și de domeniul lor de interes, astfel că s-au conturat două perspective, una a istoricului care combină studiile culturale, mentalitățile, respectiv analiza pozitivă, clasică a trecutului și a identităților naționale, alta a istoricului de artă, a specialistului în arte vizuale, care, fiecare cu mijloacele proprii, caută să deslușească detaliile imaginarului identitar. De aceea demersul a fost gândit ca unul comun, precum o scenă în care se regăsesc două istorii complementare, diferite în analize, mijloace sau proceduri metodologice ori teoretice, dar care abordează, în linii mari, același material documentar, același teren de studiu, fiind conturate formal, fiecare în parte, în cinci capitole distincte. Este, așadar, un demers unitar prin complementaritatea celor două secțiuni, dar și o culegere de studii, în care fiecare text și-a păstrat individualitatea.

Sigur că autorii au fost mai degrabă tentați să precizeze că volumul de față are ca obiectiv principal cercetarea imaginilor identitare ale României în cadrul Expoziției Universale de la New York (1939-1940). Însă prin detaliile artistice, diplomatice, economice și politice dezvăluite, apare ca o evidență că face parte și dintr-o istorie a relațiilor româno-americane de la finele anilor 1930, dar și dintr-una a artelor românești în călătoriile lor dincolo de Atlantic.