Nu este, fără îndoială, nicio nevoie să asigur pe cetitori că volumul al doilea al Destinului omenirii îl continuă pe cel dintâi. Vreau numai să le atrag atenția că legătura dintre ele e atât de strânsă încât partea de la început a volumului de față ar fi trebuit să formeze sfârșitul celui precedent, dacă dimensiunile pe care le‑ar fi luat, atunci, n‑ar fi devenit excesive. Motive de comoditate practică au silit astfel editura să modifice, din acest punct de vedere, împărțirea, pe care o proiectasem eu, a materiei. Nădăjduiesc dar că cetitorii, ținând seama de această lămurire prealabilă, vor binevoi să raporteze la ultimele trei capitole din volumul întâi, privitoare la noile forme de viaţă ce tind a se impune astăzi omenirii, primele capitole ale volumului de față, care caută să le determine, nu atât utilitatea prezentă, cât perspectivele de viitor. Nu trebuie, într‑adevăr, să uităm că problema de căpetenie pe care ne‑am propus s‑o cercetăm, pe deasupra celor ce se mai pot găsi implicate într‑însa, este aceea a „destinului” omenirii. Ceea ce trebuie să ne preocupe prin urmare, mai presus de orișice, este viitorul lumii, prezentul ei neputând fi pentru noi, din acest punct de vedere, decât un punct de plecare și, firește, un izvor de informații, ce pot câteodată fi revelatoare. P.P. Negulescu