„Poezia modernă e dominată de o „des­com­pu­nere” a ceea ce putem numi real, specificată încă de către Baudelaire. Concretul e dzmembrat, deformat, arîţit, ele­mentele sale apar puse în relaţii insolite, prinse într-un dans frenetic care sparge limitele, proiectîndu-se în ireal..”un suflu deschide breşe în pereţi, declara Rombaud, împrăştie limitele căminelor.”.E o criză a unităţii primordiale, care, corespunzînd unui scenariu religios-mistic, conţine un impuls contrar, reparatoriu, o nostalgie a ceea ce s-a pierdut. Astfel că poetul modern e adesea un homo duplex, care, pe de o parte, ilustrează fărîmiţarea, împrăştierea, degradarea tuturor lucrurilor ce fiinţează în toate registrele spaţiului şi ale timpului, iar pe de alta dă glas năzuinţei de reversibilitate, de restaurare a arhetipului paradiziac. Un astfel de bard este şi Gellu Dorian. Operînd cu „firimiturile dezastrului”, care pot fi elemente ale fiinţei trupeşti sau sufleteşti, obiecte ale cadrului domestic sau ale celui cosmic, are ca fundal noaptea absolută a începuturilor şi răpăitul de tobe solemne ale eternităţii.”

Gheorghe Grigurcu

„Poezia lui Gellu Dorian a avut, aproape de la început, o respiraţie amplă şi calmă. Era oarecum de prevăzut ca poetul să nu iubească fragmentarismul post­modern şi să se îndrepte spre construcţiile elaborate şi vigu­roase, care pretind plămîni lirici asemănători cu foalele fie­rarilor de odinioară. El însuşi aminteşte de Ghilgameş, care-l obseda şi de Nichita Stănescu. Nu se poate, apoi, să nu te gîndeşti la Whitman şi, în general, la poezia ame­ricană din a doua parte a secolului XX. (Nu ca simplu voia­jor a scris Dorian placheta intitulată Un poet la New York). Lucrul cel mai original şi expresiv ieşit de sub condeiul lui este marele poem Singur în faţa lui Dumnezeu, în acelaşi timp confesiune autobiografică şi profesiune de credinţă literară, amintiri din copilărie, Bildungsroman şi poezie de dragoste. Luxuriantă, concretă, cotidiană, prozastică, folo­sind limba vie, vorbită, plină de ecourile şi detaliile zilei de astăzi, dar totodată cultivată şi îngrijită stilistic, poezia lui Gellu Dorian este a unui remarcabil şi, din păcate, nu îndeajuns de bine cunoscut poet.”

Nicolae Manolescu