Ceea ce se petrece acum, în cele mai bune cărţi ale ultimilor opt ani, perioadă care ar trebui să contureze o nouă etapă a evoluţiei poeziei noastre, este tocmai această „îndepărtare de cartea de poezie pentru a scrie cartea ta de poezie”. Şi atunci ne putem întreba de unde impresia asta de „nou loc comun” sau chiar de „noul nou loc comun”? Ceea ce poate face mult rău poeziei, evoluţiei ei, este locul comun. Se cunosc ravagiile acestei modalităţi facile de creaţie. Dar dacă cei care vin nu sunt atenţi la ceea ce a fost istoria poeziei româneşti de la origini pînă în prezent nu au cum să-şi dea seama de riscurile eşecului din mers. Biblioteca virtuală nu este una prea generoasă, deşi pare aglomerată de tot felul de bibliografii sau antologii de poezie, care, frunzărite cu mouse-ul sau degetul pe android sau smartphone, nu creează senzaţia pe care ţi-o oferă cartea în sine, bucuria de a scoate cartea din rafturile unei biblioteci, de a-i simţi foşnetul care rezonează cu sufletul pregătit să se înnobileze. Par chestiuni demodate, care cer timp, răbdare. Fără aceste etape de ardere estetică nu ajungi la adevărata poezie. Iată de unde mi se pare a se ivi noul loc comun, care trimite spre periferie vrînd-nevrînd valul de tineri poeţi, de la care, iată, se aşteaptă o schimbare, o nouă paradigmă.