In Istoria dogmei - Introducere in doctrinele crestine fundamentale, Adolf von Harnack defineste conceptul de dogma, analizeaza modul in care dogma a fost initial folosita de biserica pentru a se apara de erezii, dar si modul in care crezul filozofic s-a substituit cu timpul vietii religioase autentice.

Capodopera lui Harnack, Istoria Dogmei (Lehrbuch der Dogmengeschichte), a aparut pentru prima oara intre anii 1886 si 1890, fiind tradusa la scurta vreme in mai multe limbi. Cele sapte volume prin care se arata cum o credinta vie s-a inchistat in niste formule ecleziastice rigide se adresau unui public laic instruit, care avea totusi nevoie de un rezumat pe masura pentru a parcurge cu succes multitudinea de informatii si idei expuse in opera marelui teolog german.

Din aceasta nevoie a aparut volumul Istoria dogmei - Introducere in doctrinele crestine fundamentale, care satisface toate criteriile unei lucrari fundamentale, putand face parte din acea biblioteca selecta a istoriilor importante, care schimba viziuni si dezvaluie noi puncte de observatie asupra lumii. Cum Harnack insusi spunea, "istoria dogmei, expunand originea si evolutia dogmei, ofera cele mai bune mijloace de a elibera Biserica de crestinismul dogmatic si de a grabi inevitabilul proces de emancipare inceput odata cu Augustin".