El merse pana la douazeci de metri de silueta si numara, cu bratul intins:
– Unu... doi... Esti gata, Conrad? Foc!
Cele doua gloante fura trase in acelasi timp.
Se auzi un strigat de durere. Silueta paru a se prabusi. Cei doi barbati se grabira intr‑acolo.
– Aha, acolo esti, ticalosule! Iti arat eu din ce aluat este facut Vorski! Snapanule, m‑ai cam alergat! Ei bine, acum te‑am rezolvat!
Dupa primii pasi, el incetini, de teama unei surprize. Silueta nu se misca; iar Vorski, apropiindu‑se, vazu ca avea infatisarea inerta si deformata a unui mort, a unui cadavru. Nu avea altceva de facut decat sa sara pe ea. Asa facu Vorski, razand si glumind:
– Buna vanatoare, Conrad. Sa mergem sa luam vanatul.
Dar fu foarte surprins, luand vanatul, sa simta in maini nimic altceva decat o prada aproape impalpabila, constand, de fapt, intr‑o roba alba, fara vreun om in ea, purtatorul robei fugind la timp, dupa ce o agatase in spinii unui tufis. Cat despre caine, acesta disparuse.