Robert Kolumban propune o carte de proze scurte sub titlul Intamplari. Asteptarile cititorului sunt astfel indrumate, prin titlu, spre evenimente de viata structurate epic, ceea ce, intr‑adevar, constituie subiectul unor schite precum: Revedere, Barbatii nu stiu sa moara, Reminder, Loganul albastru, Ziua indragostitilor. Intamplarile ilustreaza, de altfel, un plan minor al existentei, fiind centrate pe personaje ca sotul in deriva, vecina de bloc, taximetristul etc.
Dar substanta de baza a cartii rezida in planul intim, sufletesc, avand in centru cuplul, cu focalizare pe barbatul aflat in cautarea iubirii perfecte: Eliberarea, Regasire, Primul fulg, Randuri spre infinit, Marea, Umbre in oglinda sunt cateva titluri dintr‑un numar majoritar. Astfel de povestiri alcatuiesc o saga a iubirii, marcand momente ca extazul, plenitudinea, nelinistea, despartirea, sacrificiul, tradarea, bogatul si nuantatul spectru de sentimente asociate dragostei, analizei caruia, ca artist al cuvantului, autorul i se dedica aplicat.
La minutioasa incercare de a reproduce ceea ce am putea numi inefabil in trairea iubirii, participa, in varii proportii, realitatea, visul si imaginarul, definind realist sau oniric prozaic sau liric demersul scriitoricesc. Devenind poematica, epica erotica fuzioneaza deseori cu liricul pana la a fi, nu de putine ori, total absorbita de acesta.
Contopirea indragostitilor intr‑o singura fiinta, acel repetitiv noi aminteste de cuplul mitic ancestral al androginului.
Analiza textelor inserate in tematica iubirii poate releva nivelul reusitei artistice, pentru cititor, important este produsul literar finit, oferit ca lectura variata, agreabila, cu unele dificultati de decriptare, dar nu insurmontabile, benefice, de altfel, prin misterul si ineditul adaugate textului. Publicul tinta fiind cititorul tanar, ii revine acestuia confruntarea si chiar identificarea cu personajele centrale (de fapt, unul si acelasi, interfata a autorului) apartinand mediului citadin actual si aflate in cautarea autodefinirii, cunoasterii si implinirii lor. Lipsite de excentricitate in aspiratiile, situarea si comportamentul social, aceste personaje muncesc, locuiesc in apartamente de bloc, se bucura de plaja marina, de plimbare in parc sau de taifasul la o terasa, comunica prin telefonul mobil sau computer, utilizeaza simbolismul traditional al darurilor si al gesturilor. Este de remarcat normalitatea acestor personaje si a vocabularului folosit, intr‑o lume aflata in competitie sa detalieze totul – limbaj, intimitate, traditie. Firescul si decenta devin, si ele, o nota personala, distinctiva a unui autor ne intimidat de trendul lexical al momentului.
Cateva dintre aceste proze sunt, in mod aparte, de remarcat. Printre ele, Poveste are valoarea unei Ars poetica a afirmate fara e in faza si intentie autoritara, proiectand lumina doar asupra actul lui artistic personal elaborat de o constiinta atenta, lucida, analitica, reflexiva. Imi place sa creez o lume imaginara si s‑o umplu cu amintiri, afirma naratorul, precizand relatia dintre experienta reala si fictiune, dintre adevarul trait si cel imaginat. „Ar trebui (iubirea, n.n.) sa fie simpla, dar e plina de complicatii. Pentru toti e diferita, subliniaza autorul, evidentiind unicitatea acestui sentiment fundamental, originar, deci irepetabilitatea oricarui univers sufletesc, misterios si insondabil. De asemenea, aproape neobservata, lipsita de emfaza se strecoara imaginea regresiei in inceputuri, de fapt, in eternitate, de regasire a cuplului androgin: „Si am fi doar noi in lumea asta (a povestii, n.n.)? Am fi doar noi, pentru ca restul ar fi doar vuietul de fundal”.
Cateva povestiri dezvolta metafora si simbolul pana la nivel de parabola: Turnul de la marginea orasului, Focul, Podul – unele oferind multiple si incitante posibilitati de decriptare. De exemplu, in ultima, dualitatea real/metafizic, metafora calatorului (prin lumi?), a podului indestructibil (intre o lume si alta?), a apei ca granita intre taramuri – viata/moarte.