Prezentul text are ca punct de plecare prima parte din Dubla sacrificare a lui Eminescu (1997, 1999). Aici, însă, este vorba de o cu totul altă lucrare, căci nucleul prim s-a extins cu nu mai puţin de 21 de capitole noi, iar paginile rămase au cunoscut şi ele revizuiri dictate de subtila dialectică parte-întreg. Se ştie, altminteri, din experienţa structuralistă, că orice schimbare intervenită în parte atrage după sine restructurarea ansamblului. În cazul de faţă, metamorfoza e radicală, încât întregul s-a substituit părţii. Miza nu mai este aspectul biografic al ultimilor ani ai existenţei lumeşti eminesciene, ci explicarea apariţiei şi evoluţiei singulare a ceea ce s-a numit Mitul Eminescu.