Poemele lui Vlad BERARIU au ceva tăios, parcă sunt scrise cu dorinţa de a provoca incizii în iluziile noastre mai vechi şi mai noi, în condiţia noastră de oameni din ce în ce mai globali, deci tot mai vidaţi.

Cartea sa de debut este ca o fereastră pe care o deschizi ca să primeşti aer rece şi curat în plămâni. Cu o mână sigură, doldora de talent, el scrie cu prudenţă despre incertitudini.

Nici o singură clipă, citindu-i volumul, nu am avut impresia că merge pe urmele altora. O singularitate reconfortantă emană din poemele sale neliniştite.

Matei VIŞNIEC