Cu greu s-ar putea recunoaște un gen literar mai egoist decât interpretarea de text. Căci retorica astfel formată pare a se dedica în primul rând sensibilității celui care contemplă și judecă, deosebindu-se mai ales pe sine în oglinda lecturii.

Doar dăruirea cititorilor, doar capacitatea lor de a empa­tiza cu actul de metaliteratură, în problematica lui alcătuire, îl pot salva pe critic de sorbul nesfârșitelor repere prin care, luând ca pretext alterități textuale, se adâncește în propria ficțiune interioară.

Adevărata existență a operelor începe de la re­ceptarea judecării lor, existența unui exeget depinzând de capacitatea de a dirija această receptare și, poate cel mai important, de a personifica relația critică.

Ioan RĂDUCEA