Apărută în colecția Sănătate&Conștiință, broșura nr. 51 din seria biologului P. V. Marchesseau, ne deschide perspective noi asupra glandelor noastre endocrine.

„Echilibrul hormonal nu poate veni decât din interior, sub acțiunea unui sânge pur și bogat, care captează la nivelul stratului bazal ondulat energia vitală stocată în aură; sau sub acțiunea unui sistem nervos care se alimentează din aceeași sursă și care, prin hipotalamus, alimentează hipofiza, distribuitor hormonal.”

Fragment Glandele endocrine, rezervorul vieții

Cum se epuizează glandele și nervii noștri

Am văzut că saturația umorală cu cleiuri și cristale este cauza dintâi a tuturor bolilor noastre locale; că sistemul nervos și glandele endocrine întreprind acțiuni de erupții umorale cu scopul de a deschide emonctoriile; că medicina, în general, tinde să sufoce prin practicile ei această epurare; astfel, pe termen lung, ținând cont că pacienții continuă să se alimenteze prost și să-și administreze medicamente, rezultă o epuizare progresivă a energiei nervoase și a secrețiilor de hormoni.

Perioada exuberantă și floridă este succedată de cea a deficiențelor locale, apoi generalizate, conforme legii lui Hans Seylie. Astenia lovește, mai întâi un organ, apoi întregul individ.

Faimoasele dezechilibre ale simpaticului și tulburările endocrine sunt deci consecințele unei alimentații proaste, ale unei medicine proaste, continuate în ciuda a tot și a toate. De notat că „risipa” provocată de enervarea modernă (griji, surmenaj cerebral, excitații senzoriale, viață nocturnă, emoții violente etc.) are și ea contribuția ei.

Medicamentele destinate să suprime bolile emonctoriale de auto-apărare și cele date pentru a calma sau a excita sistemul nervos sau a suplini carențele în hormoni, intervin în proporție de 30% în degradarea sistemului neuro-hormonal. Trebuie să știți că medicamentele care excită sistemul nervos epuizează ultimele rezerve din influxul nervos; iar cele care calmează constituie „o adevărată demolare” a simpaticului. Cât despre medicamentele endocrine, oricât de bine ar fi ele ajustate față de organul deficient, ele provoacă întotdeauna o lenevie secretoare a organului respectiv (care de fapt pierde mai mult decât câștigă) și antrenează un dezechilibru generalizat pe plan hormonal.