„Toate poemele din această carte sunt de dragoste. O iubire care se vrea doar o inţiere în spirit, dar care nu reuşeste ceea ce îşi propune, eliberând, în cele din urmă, o suită de regrete. Poeta nu se descurajează însă în discursul său poetic: iubeşte înalt, fără limite, dar fără egoism, cu părere de rău dar nu cu tristeţe, iubeşte ca şi cum s-ar ruga: cu toată fiinţa, cu tot sufletul, cu bunătate. [...] Cel ce va citi detaşat de sine versurile Mariei Calciu se va autodefini fără intenţia de a face aceasta şi se va îmblânzi de iubirea ei pentru oameni şi stele.“