Fata care vede prin haos” este al cincilea volum de versuri publicat de mine până acum.Poezia, starea de poezie precum şi dorul de poezie sunt, din punctul meu de vedere, trepte de ascensiune pe calea întoarcerii spre sine, spre acel loc adânc, înalt şi...atât de departe, deşi se află în chiar sufletele şi inimile noastre.Fiecăruia dintre noi îi poate fi, cred, mai uşor să atingă cea mai îndepărtată stea din Univers decât să afle calea către sine, către acel loc în care îşi află sălaşul Împărăţia lui Dumnezeu, dacă nu vom zdrobi ceea ce am adunat cu sârg: carapacea făţărniciei şi a orgoliului sub care agonizează chiar sufletele noastre.

„Fata care vede prin haos” este un spectacol de poezie şi constituie o operă de maturitate;cât adevăr conţine în clar, atâta se pare că şi sugerează. Spun sugerează, pentru că sugestia umple conştiinţa şi o delimitează de trecut, fiind Infinitul gol, în timp ce adevărul conţinut „în clar” este Infinitul plin. Arta este în mod conştient şi continuu relevată de aceste două infinituri, cel plin şi cel gol.Când ele două au un echilibru fix, ca în cazul „Fetei care vede prin haos” sunetul este de aur rostogolit şi, în candoarea sa, impune respect. Bucuria autoarei de a scrie acest poem este ilustrată chiar de şăgălnicia cu care ne seduce spre a raporta totul la extazul de a fi auster.Important de ştiut pentru cititori:Maria Calciu nu este sluga poemului, ci îi este stăpână. Naraţiunea este o retorică întoarsă spre ceea ce au mereu în comun poezia şi proza: axul conştiinţei libere. Şedinţa de psihanaliz㠄Fata care vede prin haos” esenţializează trecutul, echivalându-l cu o succesiune de simboluri printre care numai viaţa, aşa cum ea, greu de trecut,constituie sinele practicabil al altitudinilor uriaşe. Recunosc în Maria Calciu desăvârşirea poeziei mari pe care o conţine erosul dedublat de logos trecut prin epic, prin istorie.