Maria Stahlbaum și fratele ei își așteaptă cadourile în ajunul Crăciunului, curioși din cale afară să vadă ce vor primi de la nașul lor, ceasornicar și inventator iscusit. Cînd în sfîrșit își primesc cadoul, un castel cu mecanism de ceas și cu cîțiva omuleți care se plimbă înăuntrul lui la nesfîrșit, Maria dă cu ochii de o invenție care o fascinează, un spărgător de nuci, pe care nașul îl lasă în grija ei atentă. Numai că, într-o noapte, Spărgătorul pare să prindă viață. Și nu numai el. Toate jucăriile ies din dulap, din podea se ivesc o mulțime de șoareci, conduși de regele lor, șoarecele cu șapte capete, și încep să se petreacă lucruri neobișnuite. Maria pătrunde pe tărîmul poveștilor, o lume încîntătoare care dezvăluie atîtea posibilități magice.

„— Un cal, un cal, dau un regat pentru un cal!

În clipa aceea, doi soldaţi inamici îl înşfăcară de mantaua lui de lemn, iar Regele Şoarecilor, chiţcăind triumfător din toate cele şapte gîtlejuri ale sale, se apropie în goană. Maria îşi pierdu cu totul cumpătul:

— O, sărmanul meu Spărgător‑de‑Nuci! strigă ea, plîngînd în hohote, şi, pînă să‑şi dea bine seama ce face, apucă papucul stîng şi-l azvîrli cu putere în Regele Şoarecilor, care se afla în grămada cea mai mare. Totul se spulberă ca suflat de vînt. Maria simţi în braţul stîng o durere şi mai ascuţită ca înainte...” (E.T.A. Hoffmann)