Amintindu-și de Fecioara de la Parepa, Eleonora simți unduindu-se în suflet un fir de speranță. Poate, dacă s-ar duce la Parepa? se întreabă ea, dar imediat își răspunse hohotind de plâns: zadarnic, nu poate Fecioara să-i învie pe cei care au murit din cauza mea! Se agăță totuși de imaginea acelui loc pentru a-și domoli durerea ce-i chinuia ființa, depănând întâmplările acelei veri, când a ajuns pentru prima dată la Parepa”. (Sonata îngerului, volumul I)

…acordurile pe care le auzise, sau i se păruse că le aude, o obsedau. Căută înfrigurată foile cu portative și începu să transcrie muzica aceea stranie. A lucrat concentrată la maxim, stăruind cu migală asupra fiecărei fraze muzicale. Când, la un moment dat a ridicat ochii de pe partitură, a văzut cocoțat pe capacul pianului, îngerul. O lumină difuză îl înconjura. Rămase înmărmurită.” (Sonata îngerului, volumul II)