Îl știu pe Ciprian de pe vremea când lucram amândoi la Radio Renașterea al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Vadului, Feleacului și Clujului; el teologhisea în compania unor fețe bisericești și dascăli, în același timp, la Seminar și la Institut, dar se pricepea și la cele tehnice. Apoi l-am întâlnit la Mănăstirea Nicula unde se refugiase o vreme; acolo s-a adâncit în lecturi biblice și nu numai, dar țin minte că mi-a dăruit câteva cărticele pentru copii scrise în duh creștin, dovadă că literatul din el nu-i dădea pace. În sfârșit, am aflat că teologul a devenit, cu voia Domnului, bag de seamă, meteorolog.

Având îndrăzneala de a intra în dispută cu demiurgul însuși, Ciprian Vidican e perfect conștient, în modestia și smerenia lui, că nu scrie decât biete poeme, cedând ispitei de a rosti simple adevăruri de viață trăită în simplitate, onestitate și înțelepciune, căci, vorba eclesiastului – toate-s deșertăciune. (Mircea Petean)