Câteva momente mai târziu, auzi dangătul clopotului din turla bisericii, își făcu cruce și, fără să vrea, își aduse aminte de Porunci, dintre care una începu să‑i bântuie sufletul: „Să nu râvnești la casa aproapelui tău, să nu râvnești la femeia aproapelui tău, nici la ogorul lui, nici la slujnica lui, nici la boul său”. Zâmbi cu amărăciune și‑și zise: „Dar ce bou și ce slujnică are Rusalin, ce casă, decât o cocioabă, iar eu am un conac, are două capre pe care le duce la păscut de ață să nu dea iama în ierburile oamenilor… Apoi, Rusalina…?! De ce să fie ea femeia unui calic, a unui netrebnic?! Și, dacă e să judeci cu adevăr, Rusalina nici nu e pe de‑a‑ntregul femeie, ci e un fel de arătare care mi‑a ieșit întâmplător în cale. Și‑atunci, întâmplarea să fie vinovată pentru tot ce va fi de acum înainte, doar ea, întâmplarea”. (Cornel Nistea)