Cartea pierduta. Eseuri

Ț inând un recital în faţa deţinuţilor de la Gherla, poetul a avut brusc sentimentul că participă „la organizarea unei mari evadări”. La organizarea unei diversiuni participă el şi cu eseurile din Cartea pierdută : în loc să-şi dea pe faţă principiul poetic , el propune o paradă de basme filmată din unghiuri cât mai inedite. O paradă vivace, agreabilă, euforizată de inteligenţă şi melancolizată de compasiune. Căci şi Ion Mureşan cu un ochi râde, interpretând histrionic, şi cu altul plânge, compătimind o inocenţă şi o lume pierdute. – Al. Cistelecan