Această carte este aidoma clopotului, pe care marinarii îl foloseau pe vremuri drept avertizare, când erau înghițiți de marile bancuri de ceață, aidoma clopotelor copilăriei din așezările transilvane, precum și a celor de pe toate meleagurile creștine din lume, cu sunetul lor atât de adânc, misterios, ampretant și fascinant. Din toată suferința, durerea, neputința, mâhnirea, ceea ce rămâne e mereu doar iubirea. Și-i toamnă în adânc de ape. Și-aud frunzele uscate căzând peste cărți, peste crucile căzute la pământ. Ziua de mâine a rămas cu mult în urma mea. Muribunzii închid ochii, ca cei în viață să-i deschidă, cât mai larg. O viață de om, mai nimic, dacă pentru ea nu s-a oprit timpul, măcar o dată. Și deodată am simțit cum mă mistui prin sunet de clopot în vechea cruce de pe colina copilăriei.