Studiile ce compun acest volum intenționează să atingă, în premieră, dar și să aprofundeze o serie de teme particulare ale istoriei constituționale românești, în cadrul unei sinteze fără precedent în istoriografia juridică românească.

Se pleacă, astfel, de la premisa că locul și rolul pe care șeful statului le-a deținut în cadrul dreptului constituțional românesc (nescris sau scris) în ultimele trei secole, precum și impactul efectiv al puterilor (formale și informale) deținute de acesta asupra vieții constituțional-politice românești pot contribui la clarificarea, atât a conținutul instituțional-normativ al Constituției din 1991, cât și a o serie din evoluțiile ulterioare din viața constituțional politică românească.

Fără a fi singurul factor explicativ, putem spune că istoria a contat și încă contează. Faptul că șefii de stat (domni, regi, președinți) au ocupat un loc și un rol central în istoria constituțională românească manifestându-se, cu mici excepții, ca niște autocrați și-a pus amprenta asupra evoluției constituției și constituționalismului în România postcomunistă.

Pornind de la ideea că șefii de stat ai României au trezit un interes deosebit nu doar din punct de vedere politic, ci și în alte domenii precum istoria, filosofia și sociologia, Manuel Guțan, Oana Rizescu, Bogdan Iancu, Cosmin Sebastian Cercel și Bogdan Dima, autorii lucrării de față, au studiat evoluția autoritară a puterii politice, în special a șefilor de stat care s-au aflat la conducerea țării noastre. Toate acestea sunt dezbătute prin prisma legii fundamentale, Constituția României moderne și contemporane, care a suferit diverse modificări de-a lungul timpului. Astfel, autorii acestui volum au realizat o analiză istorico-juridică a autoritarismului șefului statului în istoria constituțională, în contextul politic european. Astfel, lucrarea de față a scos în evidență importanța rolului deținut de șefii de stat – fie ei domni, regi sau președinți – de pe vremea Principatelor Române până în epoca modernă.

Luciana Răducanu