Într-o conferință din 1936, intitulată „Fundamentele dreptății naționale”, Nicolae Iorga sublinia cât de important este „să se cerceteze liniștit, ca o problemă de știință, bazele, fundamentele înseși a ceea ce se numește la Budapesta «dreptate națională»”, anume „lăsând la o parte orice considerații s-ar mai putea face în jurul momentului politic și motivelor unei astfel de manifestații pe care o putem privi cu siguranța conștiinței și a pregătirii noastre”. Astăzi, la aniversarea a 100 de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon, siguranța conștiinței juridice românești ca parte a unei conștiințe naționale sigure de sine și, pe cale de consecință, a pregătirii noastre de a apăra, împotriva unor noi amenințări și cu noi mijloace, drepturile istorice și naturale românești pare să cedeze din ce în ce mai mult teren manifestațiilor prin care semnificația acestui eveniment este relativizată și minimalizată. Luând în considerare momentul politic al timpului nostru și identificând paralelisme și continuități între revizionismul maghiar interbelic și ceea ce am putea numi un revizionism românesc mascat din ultimele două decenii, lăsând la o parte motivele acestuia, credem că o analiză a legăturii dintre problematica Tratatului de la Trianon și fundamentele dreptății noastre naționale – altfel spus, ale îndreptățirii existenței românilor într-un stat național unitar – constituie un demers oportun pentru restaurarea deplină și integrală a conștiinței juridice românești.