Penitenciarul de la Sighet reprezintă polul negativ extrem din memorii. Împotriva degradării cu care sunt întâmpinați în închisoare (împotriva trupului batjocorit): „Băgăm bivolii la grajd!” după cum avertizează un gardian, viața episcopului va fi una de seninătate spirituală și iluminare continuă. Sufletul și spiritul vor compensa felul în care corpul era obstrucționat și pedepsit de autoritățile închisorii (prin foame, frig, mizerie, umilințe). Metoda este aceea a transfigurării: când sunt dezbrăcați de reverende și îmbrăcați în zeghe, clericii greco-catolici sunt transfigurați, percepându-se astfel investiți ca întemnițați pentru dreapta credință. „Aici nu este episcop”, replică Vasile Ciolpan, directorul primitiv al închisorii Sighet, atunci când Iuliu Hossu, la internarea în penitenciar se prezintă ca episcop. Or, tocmai în pofida persecuției și negației din partea autorităților, Iuliu Hossu va continua să fie episcop chiar și în închisoare, devenind „piatră” a Bisericii persecutate, dar supraviețuitoare. Deși i se confiscă rozariul și deși patru ani și șapte luni nu va mai avea permisiunea să liturghisească la Sighet, întrucât este cunoscător pe de rost al liturghiei, episcopul de Cluj-Gherla va liturghisi contemplativ, din adâncul spiritului și sufletului.