Daco-geții aveau credința că sunt nemuritori și că moartea – în special, sfârșitul eroic pe câmpurile de bătălie – nu reprezintă altceva decât trecerea într-o altă dimensiunea și întâlnirea cu zeul suprem – Zalmoxis sau Gebeleizis, încununarea sacră a unui destin de luptător. Acest crez al nemuririi – simbolizat și de metafora atât de bogată în semnificații a Pomului Vieții – s-a transmis până azi, deopotrivă pe cale folclorică și cultă, constituind chintesența relației omului cu Divinitatea. Pe acest traseu inițiatic apar, însă, o mulțime de variațiuni ale temei, de la cele păgâne la cele creștine și de la basm popular la studii științifice…

Nemuritorul Zalmoxis și sacrificiile umane din cultul său „barbar”

Pomul Vieții, simbolul regenerării și al parcurgerii inițiatice a drumului dintre feluritele stadii ale existenței mundane și extra-mundane

Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte sau esența nemuririi în folclorul românesc

Chipul nemuritor al lui Dumnezeu