Mintea distrată explorează, din perspectiva psihologiei și neuroștiințelor, modul în care ne confruntăm zilnic cu fascinanta, dar extrem de acaparatoare lume a înaltei tehnologii în care trăim în prezent. Cartea oferă atât o bază științifică, dar și ilustrări practice ale unor oameni care se confruntă și se acomodează cu propriile lor minți distrate, autorii împărtășindu-ne o perspectivă unică asupra felului în care lumea noastră, din ce în ce mai saturată de informații (plină de ferestre pop-up, telefoane inteligente, mesaje, chat, e-mailuri, rețele de socializare și jocuri video), a integrat așteptările ca o persoană să fie accesibilă douăzeci și patru din douăzeci și patru de ore și să răspundă instantaneu, ceea ce pune o presiune excesivă asupra creierelor noastre. Dar cum identificăm semnalul relevant pe fondul întregului bruiaj? Mintea distrată ne propune să aflăm cum și de ce ne este greu să jonglăm cu întreruperile și cu distragerea atenției, încercând în același timp să ofere strategii practice pentru a ne schimba comportamentul și a ne îmbunătăți funcțiile creierului, diminuând interferențele și îndeplinindu-ne mai bine scopurile.

Adam Gazzaley este profesor de neurologie, fiziologie și psihiatrie la University of California și conduce centrul de cercetare în neuroștiințe Neuroscape. A scris numeroase articole despre impactul tehnologiei asupra performanțelor umane. Pentru Mintea distrată, a primit, împreună cu Larry D. Rosen, premiul PROSE pentru biomedicină și neuroștiințe.

Larry D. Rosen este profesor de psihologia educației și a condus departamentul de psihologie de la California State University. A scris numeroase articole și cărți și a coordonat cercetări legate de impactul tehnologiei asupra funcționării cerebrale.

E prea târziu să ne retragem pur și simplu, revenind la vremuri mai liniștite. Slujbele noastre depind de conectivitate. Ciclurile noastre de plăcere – ce nu sunt puțin lucru – sunt din ce în ce mai legate de aceasta. Informația curge din ce în ce mai mult zi de zi și există numeroase motive, deloc prostești, pentru care se întâmplă acest lucru. Întrebarea care apare acum este cum să ne adaptăm cu succes la aceste provocări. Și trebuie musai să ne adaptăm. Spre deosebire de veverița care știe instinctiv și din reflex când trebuie să stea locului și să continue să mănânce alunele la îndemână și când trebuie să se mute pe o altă parcelă unde are acces la alune, noi trebuie să învățăm să luăm decizii conștiente legate de când e mai bine să fim atenți la ceea ce facem și să ignorăm toate acele alerte atenționale multisenzoriale.

Autorii