„La Maison Thuringer este mai puțin străbătută de emoție, dar conținutul ei nu e deloc, credem, secat de seva de sensibilitate brută care încheagă faptele, povestite, din viața lui Adrian Zografi (…) Panait Istrati își simte viața prin pânza unor experiențe noi, care i-au slăbit puterile de imediatețe ale reconstituirii. Dar romanul n-are numai o lature afectivă. În aspectul faptelor ei, viața lui Adrian Zografi are ceva veridic, real, mai concentrat. În jurul familiei Thuringer, care este mediul propriu-zis al faptelor, cele două amoruri ale eroului, evoluția lui sufletească, apoi politică, prinsă pe fondul acestei respectabile familii de burghezi, și caracterizările lumii portului Brăila și ale atmosferei timpului, care umple orizonturile laterale ale romanului, sunt lucruri prinse într-un efort unic. Toate flancurile romanului sunt asigurate și în centru viața lui Adrian Zografi e la adăpost de orice falsificare.

…Panait Istrati e un artist. Citiți Chira Chiralina, unde e mai inspirat, citiți Maison Thuringer, unde e mai epic. Veți înțelege cum acest om, uns cu harul unui mare talent, are un căpătâi frumos, să se odihnească după zbuciumul vieții”. (Dragoș Vrânceanu, Libertate și desnădejde la Panait Istrati, în vol. Materia literară și idealurile ei, editura Eminescu, București, 1976).