„In romanul Calatoria unui fiu risipitor surprinde in primul rind scriitura de o modernitate indiscutabila. Pe de alta parte, acest «roman al tineretii iudaice» isi aduce contributia la conturarea deplina a unui imaginar al lumii burgheze evreiesti, interbelice, careia proustianul si lovinescianul N. Steinhardt i-a apartinut prin excelenta. Romanul lui Steinhardt se infatiseaza ca un teritoriu al experimentarilor, unde ironia si parodia functioneaza ca forme ale sfidarii vechiului cod narativ, anuntind, prin discursul indirect liber, subiectivizarea relatarii si inlocuirea aspiratiei la obiectivitate cu formula magica (mai ales pentru mediul cultural interbelic) a autenticitatii. Risipit in polimorfismul unor segmente textuale cu aspect de fise de roman, unele datind probabil din perioada «obsedantului deceniu», revazut si adaugit mai tirziu, dupa iesirea din inchisoare si deci dupa convertirea la ortodoxie, Eseu romantat asupra neizbinzii situeaza tehnic lectorul in «anticamera» Jurnalului fericirii, iar spiritual, in zorii paradigmei crestine steinhardtiene.” (Adrian Muresan)