Mişcarea iacobită a durat un secol, de la îndepărtarea lui Iacob II de pe tronurile Angliei, Scoţiei şi Irlandei, în 1688, până la moartea nepotului său, „Bonnie Prince Charlie”, în 1788. Aceasta a reprezentat o foarte serioasă ameninţare dinastică pentru patru monarhi britanici (William al III-lea, Regina Ana, George I şi George II), de la Revoluţia din 1688, până la înfrângerea ultimei rebeliuni importante, odată cu bătălia de la Culloden, lângă Inverness, de pe 16 aprilie 1746. La momentul urcării lui George III pe tronurile britanice din 1760, cauza iacobită se afla într-un declin serios. Fiul lui Iacob II, James Francis Stuart (Bătrânul Pretendent sau auto-intitulatul „Iacob III”), era un personaj neglijabil care nu se mai bucura de sprijinul niciunei Puteri europene. La doi ani după moartea sa, din 1766, Papa l-a recunoscut pe George III ca rege legitim al Angliei, Scoţiei, Ţării Galilor şi Irlandei. Fiul cel mai mare al lui „Iacob III”, Carol Edward Stuart (Tânărul Pretendent, care se auto-intitula „Carol III”), a trăit până în 1788, însă a devenit un om părăsit şi un alcoolic fără de urmaşi direcţi. Fratele său mai tânăr, Henry Benedict Stuart se intitula „Henry IX”, dar nu a făcut niciun efort pentru a accede la tronurile britanice. El a intrat în ierarhia bisericească catolică, devenind episcop apoi cardinal, şi a încetat din viaţă, fără niciun moştenitor, în anul 1807. în decursul a 10 ani, toate documentele de familie ale Stuarţilor au fost predate lui George IV, la Londra şi acum se află la Arhivele Regale ale Reginei (Queen's Royal Archivel) de la Palatul Windsor.

Harry T. Dickinson, Professor Emeritus de Istorie Britanică, Universitatea din Edinburgh, Scoţia, Regatul Unit

Capitolele lucrării sunt subîmpărţite în punctuale segmente tematice care, prin claritatea semantică, înlesnesc nu doar lectura cititorului, ci structurează arhitectural o desfăşurare ca atare, redată dintr-o perspectivă ştiinţifică, a evenimentelor: cap. I. Contextul şi prefigurarea declanşării mişcării până la Glorioasa Revoluţie din 1688-1689, se referă la Scoţia până la Iacob VI şi trecutul său conflictual cu vecinul de la sud, Scoţia de la uniunea dinastică la Restauraţie, respectiv Anglia până la Restauraţie şi rădăcinile sale revoluţionare. Cap. al II-lea prezintă, în complexitatea sa, Glorioasa Revoluţie, fiind şi el compartimentat tematic – Glorioasa Revoluţie şi contextul declanşării ei, Vicontele Dundee şi prima revoltă iacobită, respectivCampania din Irlanda, masacrul de la Glencoe, sfârşitul domniei lui William al III-lea. Cap. al III-lea formează substanţa Rebeliunii iacobite din 1715 şi circumstanţele declanşării ei, pentru ca ultimul cap., al IV-lea, Către rebeliunea iacobită finală din 1745,să consemneze, prin Bătălia de la Culloden Moor – sfârşitul iacobitismului.

Un util Index – inclusiv tematic –, precum şi bogata Bibliografie întregesc efortul intelectual susţinut, din partea tânărul autor. Cu o rezultantă, în final, dintre cele mai profitabile pentru un cititor căruia, iată, şi prin acest product istoriografic contemporan, i se lărgeşte substanţial orizontul cunoaşterii trecutului unui segment de viaţă europeană, dintr-o perspectivă ştiinţifică, autentic profesionistă.

conf. univ. dr. Stoica LASCU, Universitatea „Ovidius” din Constanţa, (Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice) Autor: Costel Coroban