Lecturi pe intuneric

Un fost coleg stabilit în Străinezia mă întreba uimit de ce trag încă din condei în toiul vandalismului cultural de astăzi de prin părţile noastre. Deh, trage omul cu ce găseşte; din păcate, oricît am căutat eu pe piaţă, n-am mai găsit niciun Kalaşnikov. De fapt, lucrurile nici nu stau chiar aşa de rău cum le văd ei din afară. Trăim în plin întuneric medieval? Exagerări. E drept că de Epoca Luminilor n-am prea avut parte pe aici, dar avem şi noi totuşi luminiţa noastră de la capătul tunelului, avem Marele Licurici etc. La urma urmei, nu e decît o chestiune de adaptare; cu vremea, ochii se obişnuiesc cu întunericul. Şi apoi, interesul pentru cărţi n-a dispărut cu totul, lumea are încă simţul responsabilităţii, de unde şi îndemnul vînzătoarei de seminţe („Haoleo, mai pune şi tu mîna pe o carte şi mai fă cornete!”). Nici vorbă aşadar de sălbăticie. Dimpotrivă, continuă să ne anime un profund umanism, şi ca dovadă, în ziua de azi nu mai pune nimeni pe foc biblioteci ca pe vremurile de barbarie ale lui Guy Montag, acum cărţile au libertatea de a muri în pace, de necitire. Am auzit de cazul halucinant al unui cerşetor din Iaşi care-şi cumpără din pomană cărţi să se instruiască: ar merita numit ministru al culturii! Acelui sfînt anonim, ce-mi dă curajul de a scrie încă, îi închin culegerea de faţă – o carte despre cărţi citite după ora stingerii.