16 decembrie 1998. Mircea Nedelciu îl primeşte în vizită pe redactorul Societăţii Române de Radiodifuziune, Emil Buruiană. Vor face împreună, cu asistenţa unui tehnician răspunzător de calitatea sunetului, o înregistrare pentru Noua Fonotecă de Aur, proiect de stocare a vocilor importante ale literaturii române. Vor plănui un şir de runde de lectură. Nedelciu nu se simte bine şi întâlnirile următoare se amână. Peste mai puţin de şapte luni, pe 12 iulie 1999, se va stinge din viaţă.

Atât a reuşit Emil Buruiană să obţină de la Mircea Nedelciu: lectura a patru proze în faţa microfonului. Puţine fiind, sunt cu atât mai preţioase. La audiţia lor pe „suport electronic“, pe compact disk-ul editat de Casa Radio, mai importantă decât analiza e – fireşte – vocea autorului. Îl putem acum asculta şi reasculta ca-n şedinţele cenaclurilor pe care le frecventase şi el, cot la cot cu colegii săi de „val“ literar, către finele anilor ’70 şi în deceniul următor – cel de Luni şi „Junimea“ (resuscitare a vechiului generic maioresciano-eminescian): relaxat şi inteligent, înţelegător cu lumea din jur şi ironist al ei, vorbind pe tonul cald şi glumeţ-prietenos care-i câştigase nenumărate simpatii. Aşa-şi citea Mircea Nedelciu prozele la cenaclu...
(Fragmente din prezentarea semnată de Ion Bogdan Lefter)

Credite foto: imagini din arhiva Mirei Nedelciu

1. Marie-France în Piaţa Libertăţii – 11’39’’
2. DEX 305 – 12’17’’
3. Ora spre zero – 6’20’’
4. Fahrenheit 91,4° – 3’36