Dragă George,

Ochiul tău orb vede ceea ce nu poate vedea ochiul tău valid. El reprezintă privirea conștiinței ascunse, deschisă asupra exaltării noastre de blestemate intuiții reprimate de societatea spectacolului, precum și aștrii buimăciți de strălucire. Ochiul orb și pleoapele sale strălucesc ori se sfâșie întru descifrarea unui adevăr de dinaintea rațiunii. El, omul rațional, știe numai să închidă ochii asupra a ceea ce percepe ochiul orb.

Ochii lui sunt valizi, așa cum sunt cei ai câinilor dresați să aducă stăpânului obiectul aruncat departe,și care constituie singura realitate pe care el o acceptă, din care

nu schimbă niciodată aproape nimic. Stăpânul și câinele lui Pavlov au aceeași viziune asupra lumii, o viziune condiționată pentru a face din realitatea observabilă la suprafață un adevăr satisfăcător pentru simțuri, fiind vorba de a întări în dogmă ceea ce noi numim reconfort intelectual. Dar ochiul tău este aici ca să amintească de faptul că adevărul este în altă parte, nu în operele rațiunii, că el se situează în hăurile ființei,acolo unde o înalță

și o împroașcă spre înălțimi forța poetică a extralucidității. Ochiul tău orb știe

să străpungă în mod uimitor toate straturile de minciună și de iluzie pe care epoca noastră ar vrea să le pună între omnipotența tehnică și profunzimile noastre, ca o mare nevoie de afirmare, ca niște imagini eliberatoare ale adevăratei vieți, ale noilor cunoștințe și ale suveranității autentice.

Prin timpul ce trece, „Tratatul” tău „despre ochiul orb” preia toată însemnătatea unui cuvânt profetic, cu mult deasupra amestecului de mici previziuni numărabile,

ce constituie masa zilnică a „civilizațiilor” noastre care se bazează pe ceea ce deții…

Marcel MOREAU (Franța)

27 ianuarie 2005