Cartea este scrisă cu gândul de a sistematiza şi a spori cunoştinţele despre valori în perspectiva elaborării unei ontologii speciale – ontologia valorilor –, ca parte a unei ontologii particulare: ontologia vieţii sociale, la rândul ei integrată în ceea ce urmează să numim ontologie generală, fără a face abstracţie de sensul iniţial al noţiunii „ontologie”, care desemna teoria generală a existenţei, ci înscriindu-ne într-o tradiţie de cercetare mai recent acreditată, evocată în cuprinsul lucrării. Se produc schimbări în toate domeniile cunoaşterii, schimbări ce includ continua abstractizare funcţională, informatizarea corelată şi corectată cu esenţializarea, instrumentalizarea şi pragmatizarea, ca şi instituţionalizarea şi eficientizarea, care împreună păstrează unitatea cunoaştere – acţiune şi produc cunoaşterea acţională. Alături de cunoaşterea evaluativă şi cea prospectivă, aceasta formează structura generativă a unei noi culturi. Înmulțindu-se formele de posibilitate şi hipertrofiindu-se unele forme ale posibilului, ca cel tehnic, omului care simte în spate atâtea motoare ontice, nu-i mai rămâne decât să sfideze imposibilul însuși. Însă, odată cu noi domenii şi tipuri de activitate, apar şi noi forme de cunoaştere, iar în viitor, cunoaşterea şi folosirea tehnicilor intelectuale va depăşi ca importanţă şi eficienţă ştiinţa şi tehnologia informaţiei. Strategii şi soluţii pentru creaţia, circulaţia şi evoluţia valorilor în societatea informaţiei sunt formulate în trei variante de lucru, posibile de aplicat în comunitatea europeană, plecând de la un model cultural adecvat pentru varianta uniune culturală. Aceste strategii devin folositoare în condiţiile în care nu suntem o putere economică, nici una politică sau militară, dar ne putem considera încă o putere culturală. Alegerea strategiei culturale adecvate va ţine seama de transformările comunităţii europene înseşi, care s-a născut ca o Europă Economică, consacrându-se ulterior sub forma Europei Sociale. Astăzi uniunea se dezvoltă ca o Europă Politică sau cel puţin una cu vizibile obiective politice, impuse cu mijloace economice și, de curând, în mod pregnant juridice. Oamenii de cultură continuă să viseze însă la o Europă Culturală, dar una nouă, nu o colecţie de muzee, fie ea şi impresionantă. Dincolo de aceste precizări şi consideraţii apreciem că, pentru a ilustra relaţia dintre adevăr şi realitate, analizată în carte, poate fi sugestivă şi imaginea-tandem a Gânditorul neolitic, ce poate simboliza adevărul şi a Perechii sale, care pare să personifice realitatea. Numai unitatea acestora – o realitate gânditoare – poate fi atât purtătoare, cât şi producătoare de adevăr.