Părintele Arsenie, când m-a văzut, după ce am intrat, s-a dat jos de pe schelă şi mi-a zis: „Bine ai venit, Petre”. Mi-a zis pe nume! Părintele purta ochelari fumurii. Atunci s-a întâmplat minunea cea mai mare. Am văzut venind, de la ochii Sfinţiei Sale, spre ochii mei, două funii de foc! Eu m-am minunat tare, însă el mi-a reprodus gândul şi mi-a zis: „De ce zici aşa, Petre: Doamne, ce ochi minunaţi are Părintele Arsenie?! Uite, sunt ochi ca şi ochii tăi”. Apoi, şi-a luat ochelarii de la ochi. Luminile cereşti au dispărut, însă eu nu le voi uita niciodată! În ochii Părintelui Arsenie am văzut lumina cea adevărată, pe care au văzut-o Sfinţii Apostoli pe Tabor, la Schimbarea la Faţă, şi care se arată la Ierusalim, aprinzând Sfântul Mormânt al lui Hristos, la Sfânta Înviere, în fiecare an. De aceea, după mai mulţi ani, Părintele Arsenie îmi zicea că nu e cazul să merg la Ierusalim, ci să-L rog pe Dumnezeu, pe Maica Domnului, să-Şi facă Ierusalim ceresc în inima mea. Petru Vamvulescu