Cu subtile vibraţii şi tuşe impresioniste, Valentina Di Cesare îşi conduce cititorul, în acest prim roman al său, într-o lume de epifanii laice, în care „revelaţia (...) spiritului vizibil al Frumuseţii – şi al firescului, aş adăuga eu – este stimulată de jocul memoriei” (U. Eco) şi de imanenţa simţului estetic, precum la Proust şi la Joyce, antrenând o desfacere personalizată a prezentului, ca un evantai cu modele unice pe fiecare dintre paletele sale. Excepţională prin naturaleţea sa şi prin capacitatea de a percepe (întocmai ca impresioniştii) realităţi, pentru ca apoi să le metabolizeze şi să le reactualizeze, Marta, croitoreasa, poartă în sine şi cu sine întregul univers al cărţii, diascopul care va rula destinele ce-i umplu viaţa şi o animă. Prin ea va impune naratorul ritmul, va strecura impresiile, va media expresiile, pentru a o scoate din ascundere, interzicându-i, prin vocea Lidiei, unul din personajele episodice, spre final, secretul: „Secretul tău nu există, aşa cum nu există niciun alt lucru uman care să nu poată fi descoperit de cineva”. Marta este propria sa lume, dezvăluită de dialogul interior, transpus de vocea narativă la persoana a treia, fără să-l rupă, propriu-zis, de conştiinţa personajului. Din dexteritatea cu care foloseşte această tehnică iese la iveală măiestria scriitoricească a Valentinei Di Cesare, surprinsă şi transpusă excelent de traducătoarea Carmen Făgeţeanu, aflată şi ea la debutul editorial.