In anul in care Bartolo a decis sa moara

Sunt cărţi care, prin anumite conjuncturi de lectură, ne activează în mod special memoria afectivă şi, pentru o vreme, participă la decopertarea imaginară a unor zone blurate ale realităţii, cărţi care vorbesc simplu despre anumite puteri ale literaturii şi despre efectele sale asupra cititorului. Marta, croitoreasa ne-a vorbit multora dintre noi despre construirea sinelui prin altruism într-un mod într-atât de personal că am aşteptat o nouă carte a ta, Valentina Di Cesare, ca pe vizita unui prieten apropiat, de o înţelepciune călduroasă, reconfortantă. (…) Cam aceleaşi sunt impresiile şi în privinţa romanului În anul în care Bartolo a decis să moară. Lucrurile însă s-au mai complicat din punct de vedere stilistic, deşi pare contradictoriu să mă exprim astfel, din moment ce schimbarea constă în trecerea de la acea naivitate asumată, despre care aminteam bunăoară, la un minimalism bine controlat, din nou excelent transpus în limba română de Carmen Făgeţeanu. Maturizarea formulei narative provine, fără doar şi poate, şi din acutizarea problemelor morale pe care ni le ridici, care, intrate în acest stadiu, necesitau expresii mai tăioase, fără volute, fără concesii. În limba română, o astfel de abordare este greu să devină convingătoare, însă traducătoarea a găsit din nou ritmul şi timbrul care cuprind şi exprimă, chiar şi în această manieră minimalistă, o anumită intimitate ce face posibil apelul la empatie pe care ni-l trimiţi.

Gabriel Nedelea