"Brâncoveanu nu a fost un suveran feudal clasic, limitat și brutal, ci un intelectual în toată puterea cuvântului, care scria scrisori și ținea un soi de jurnal intim, practica regulat arta oratoriei, cunoștea numerologie și stăpânea meșteșugul cifrării, iar palatele, bisericile și mănăstirile care au rămas de la el poartă apăsat amprenta gustului său artistic: unul, spun specialiștii, de cel mai bun nivel. […] Pasiunea sa reală pentru carte, pentru cuvântul frumos, scris sau rostit, pentru arhitectură și pictură, pentru gastronomia rafinată și enologie, pentru costume și ceremonial îl scoate din tiparul conducătorului feudal și-l înscrie într-o paradigmă a domnitorului complex, care anunță, de fapt, zorii epocii moderne." (Răzvan Voncu)

"Aceasta este, de fapt, marea lecție a lui Constantin Brâncoveanu. Pentru el, Țara Românească nu a fost doar un teritoriu care, bine administrat, să le ofere locuitorilor un nivel acceptabil de siguranță personală și de prosperitate materială. Un stat nu înseamnă doar poliție și justiție dreaptă, sănătate și economie. O țară există, de fapt, atât timp cât produce cultură. Iar diriguitorul treburilor publice are obligația de a le furniza cetățenilor nu numai prosperitate și siguranță materială, ci și acces la