Marilena Apostu este o insingurata care are curajul de a-si invinge sfiala, caci are atatea si atatea de spus, cum suna un vers din aceasta noua carte de poeme intitulata, oarecum socant, Poeme leoparde.

Incercata de ispita de a inova un nor de cuvinte mai mult sau mai putin intamplatoare si cu totul inofensive, ea pare a suferi de un vag complex al vinei si al ispasirii care se insinueaza intr-o rostire calme, altmiteri, caci cuvintele i se infatiseaza brusc precum niste animale docile; ea pare a sti ce sa faca cu ele, le insira asa cum ii apar sau le organizeaza in imagini dintre cele mai insolite, rareori realiste, fara a fi deloc convinsa de puterea lor de a tulbura, vindeca, etc., dar tinand mereu sa atinga un anume gen de frumusete, deloc facil, asemanator formelor ambigui care apar fie in amurg, fie la capatul zilei.

Pe cat de lacunare, pe atat de tulburatoare poeme crepusculare si/sau aurorale se vadesc a fi, prin urmare, leopardele Marilenei Apostu...

Mircea Petean