Romanul Ferestre răsucite de Andreea Conţiu se distinge printr-o întrepătrundere a spațiului şi timpului, dar şi prin revelarea unor tonalități afective diverse, greu de descifrat, prelucrate narativ printr-o mixtură de senzații, trăiri şi idei. Există în această carte care mizează, înainte de toate, pe jocul între dialogurile abundente, narativitate şi descriere, un echilibru fragil între interioritate şi exterioritate, structurile epico-dialogale fiind articulate prin intermediul sugestiei, astfel încât paginile romanului păstrează, într-un fel, aspectul unui palimpsest în care se întretaie freamătul lucrurilor şi emoția delicată. Relevanța cărții provine din capacitatea autoarei de a evoca emoţii subtile şi stări senzitive imponderabile, elanul spre dinamica lumii cotidiene fiind urmat de replieri în spaţiul intimității personajelor. Se observă astfel prezenţa unor nuclee narative ce rezumă destine, absențe şi prezențe, unduiri ale timpului şi ale imaginarului, sugestive fiind corespondențele dintre iubire, vulnerabilitate şi durere ce definesc statura personajelor romanului, dominate uneori de frustrări, de teamă, de fragilitate emoțională.
Iulian Boldea