Am crescut în Mănăștur, într-o familie de vechi mănăștureni care atunci când se întâlneau își depănau amintirile despre cartierul care era odată, cu locuri și oameni cunoscuți de toți vecinii dar de care nu prea se mai știau acum multe lucruri. Când întrebam de când suntem în Mănăștur, care au fost primii care au venit aici, mi se povestea că stră-străbunica ar fi fost cea care a venit de la țară, păstrându-și straiele tradiționale toată viața, cândva în jurul anului 1900.
Deși era un cartier schimbat de perioada comunistă, am crescut cu poveștile despre vechiul Mănăștur, al caselor cu grădini întinse și șuri, al străzii Lingurarilor, al unei comunități care se cunoștea după porecle și funcționa după propriile reguli, un cartier-sat imaginar. Pentru oamenii care l-au cunoscut însă, era o realitate trăită și ștearsă brusc de dărâmarea gospodăriilor pentru a face loc muncitorilor aduși în timpul industrializării comuniste. Cei veniți mai târziu nu mai cunoșteau cartierul-sat al începutului de secol care văzuse prăbușirea unui imperiu, ascensiunea unei monarhii și trecerea la o ideologie totalitaristă.
Teodora Onutz